2.000 EURO PENTRU AFACEREA TA!
Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară.
Fonduri disponibile:
Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.
CINE POATE LUA FINANȚAREA?
Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare al ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
- a) micro-întreprinderi care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă;
- b) Persoane fizice autorizate, ONG-urile cu activitate economică din domeniile de activitate prevăzute la anexa nr. 1;
- c) Persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza OUG 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/ direcția de sănătate publică județeană după caz;
Microgranturile prevăzute la art.4 alin.(1) din prezenta ordonanță de urgență se acordă, pe bază de contract de acordare al ajutorului de stat beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA /cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 01.02.2020;
b) au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat menționați la art. 5 lit. b) și c);
c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.
PE CE PUTEM CHELTUI BANII DIN GRANT?
Beneficiarii de microgranturi prevăzuți de prezenta ordonanță de urgență pot utiliza alocările din fonduri externe nerambursabile pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
- a) Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri precum și alte categorii stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;
- b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;
- c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;
- d) cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;
- e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului COVID-19;
- f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;
- g) cheltuieli privde echipamente, utilaje, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității cuind achiziția rente pentru reluarea activităților economice.
Beneficiarul de finanțare depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AMPOC/MEEMA/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant;
Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de Regulamentele Comisiei Europene cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut la etapa 9 din mecanismul financiar de acordare a microgranturilor.
Beneficiar: ICG Business SUD-EST SRL
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Progamul Operațional Capital Uman 2014-2020
„Conţinutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu poziția oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului României”